Si Isus, initial, era perceput de contemporani doar ca un om in carne si oase.....nascut si crescut de-o mama... Abia ulterior, apartenenta sa divin-paterna, relevata prin incredintarea, de pe cruce, a sufletului sau Tatalui Ceresc si materializata prin Invierea ce i-a adus nemurirea, a reusit sa dezvaluie ceea ce "mama" nu putea fi vreodata, importanta scanteii divine, cautate, visate si regasite ca un suprem ideal, in fiecare din noi.
De la Isus, pana la ...Morometii, sau chiar...Bamby, puiul de caprioara, fara a minimaliza intrinsecul rol matern de nastere, crestere, protectie, educatie si iubire neconditionata (de altfel, elocvent sau chiar agresiv elogiate de cutume), din cand in cand, in clipe de cumpana, discret sau disperat, cautam esente cauzale, "Big Bang-ul" ascuns, dar peren, scanteia existentiala, inceputul devenirii, cel fara de care nimeni n-ar exista, cel care-i adesea negat, renegat ( in cadenta cotidiana materna), omis, dedus implicit, dar indispensabil: Tatal! ("Eli, Eli, de ce m-ai parasit?")
Mama e hrana, alintul, grija, duiosia, devotamentul! Tatal e harul, nucleul, punctul de sprijin, veghea, garantia! Mama-i prezenta permanent, tatal....doar uneori, cand mama nu poate mai mult, cand ea nu mai are raspunsuri, sau solutii...
Si pentru ca "mama" inseamna linistea zilnica, necesara, dar nu suficienta, in crizele noastre existentiale, cand simtim ca tot ce-i palpabil in jurul nostru nu ne mai poate ajuta, ne cautam identitatea si sensul in....Tata(l nostru care esti in Ceruri....)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu